Lotul național de acrobație cu planorul obține încă o performanță remarcabilă la Campionatul Mondial de Acrobație cu Planorul !
Echipa României aduce din nou acasă rezultate excepționale obținute la Campionatul Mondial de Acrobație cu Planorul, clasa Advanced, desfășurat în Oschatz, Germania. Într-o competiție de cel mai înalt nivel, echipa noastră a reușit să urce pe podium, clasându-se pe locul I la cea de-a doua probă a competiției și obținând locul 3 în clasamentul pe echipe!
Această performanță reprezintă un testament al pasiunii, profesionalismului și dăruirii piloților, care au demonstrat încă o dată că România este un nume de referință în lumea acrobației aeriene atât cu avionul cât și cu planorul.
|
|
![]() |
În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...
Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...
Aeroclubul “Aurel Vlaicu” București Examinările intermediare la toate disciplinele de zbor vor avea loc după cum u...
Q&A Inscrieri Cursuri 2025 Perioada de înscriere a anului 2025 s-a încheiat. Vă așteptăm cu drag anul ...
Aeroclubul României organizează cursuri teoretice şi practice pentru obţinerea licenţelor de paraşutist, pilot planor...
Anul 2024 a fost unul excepțional pentru planoriștii Aeroclubului României, marcând o serie de realizări impresionant...