Capotare Antonov An-2 Aerodromul Buzău (Spătaru)

În data de 21.05.2024, pe Aerodromul Buzău s-a produs capotarea aeronavei de tip Antonov An-2, înmatriculată YR-PBU. Aeronava executa misiuni de lansare de parașutiști, iar după cea de-a noua lansare, la aterizare, a capotat oprindu-se pe spate, pe suprafața pistei. Niciunul dintre cei doi ocupanți ai aeronavei nu a fost vătămat, fiind protejați de centurile de siguranță cu care au fost legați, iar părăsirea aeronavei efectuându-se sub coordonarea comandantului aeronavei, mai întâi de către copilot și apoi de către acesta.

În urma finalizării cercetărilor desfășurate de comisia internă de investigație desemnată de către Directorul General al Aeroclubului României, s-a constatat că evenimentul a fost determinat de aplicarea cu putere a frânelor de către comandantul aeronavei, pe fondul lipsei de vizibilitate determinate de o perdea de ploaie prin care aeronava trecuse în faza de apropiere finală pentru aterizare; nu au fost constatate defecțiuni tehnice sau deficiențe în procesul de întreținere a aeronavei.

Pentru înlăturarea pericolului de producere a unor evenimente similare a fost efectuată o ședință de instruire teoretică și recapitulare a cunoștințelor cu întreg efectivul de piloți din Aeroclubul României. De asemenea, s-au efectuat zboruri de antrenament cu instructori experimentați la bord, în cadrul cărora toți piloții AR au fost reantrenați în sensul bunei planificări a zborului, al prevenirii producerii situațiilor-limită și în cel al rezolvării cazurilor speciale.