Runway excursion IAR-46S Aerodromul Strejnic

În data de 21.05.2024, pe Aerodromul Strejnic s-a produs evenimentul în care a fost implicată aeronava de tip IAR-46S , înmatriculată YR-BVH. Echipajul aeronavei executa o misiune de zbor de instruire în cadrul unui program de trecere în clasă pe tipul de avion. Astfel, ulterior aterizării pe pista 25 a Aerodromului Strejnic, s-a luat decizia de decolare în continuare, dar aeronava a luat contact din nou cu solul pe zona înierbată de la capătul pistei 07 a aerodromului, unde s-a oprit prin efectuarea unei pivotări. Niciunul dintre cei doi ocupanți ai aeronavei nu a fost vătămat.

În urma finalizării cercetărilor desfășurate de comisia internă de investigație desemnată de către Directorul General al Aeroclubului României, s-a constatat că evenimentul a fost determinat de decizia adoptată tardiv de către pilotul instructor prezent la bordul aeronavei de a decola în continuare, după o aterizare planificată ca full-stop, în condițiile existenței unei obstaculări semnificative la capătul pistei spre care aeronava se îndrepta. 

Pentru înlăturarea pericolului de producere a unor evenimente similare a fost efectuată o ședință de instruire teoretică și recapitulare a cunoștințelor cu întreg efectivul de piloți din Aeroclubul României. De asemenea, s-au efectuat zboruri de antrenament cu instructori experimentați la bord, în cadrul cărora toți piloții AR au fost reantrenați în sensul bunei planificări a zborului, al prevenirii producerii situațiilor-limită și în cel al rezolvării cazurilor speciale.