• De Demo Aeroclub
  • In Competitii si demonstratii
  • Postat la 19 Mai 2026

Iași Airshow 2026 – trei zile dedicate aviației și pasiunii pentru zbor

În perioada 15–17 mai 2026, Aeroclubul României, împreună cu Aeroportul Internațional Iași, au organizat la Iași un eveniment dedicat aviației, care a reunit mii de pasionați de zbor, aducând în prim-plan demonstrații aeriene spectaculoase și activități interactive.

Evenimentul a debutat cu Ziua Porților Deschise, unde vizitatorii au avut ocazia să descopere mai îndeaproape activitatea aeronautică, aeronavele și sporturile aeriene, iar punctul culminant l-a reprezentat show-ul aviatic desfășurat în fața a peste 5.000 de spectatori.

Publicul s-a bucurat de evoluții spectaculoase susținute de formația Hawks of Romania, The Pelicans, de salturile impresionante ale parașutiștilor Blue Wings, dar și de un moment de acrobație cu planorul, care a completat atmosfera plină de adrenalină și emoție.

Alături de noi s-au aflat și colegii de la Inspectoratul General de Aviație al MAI care au oferit publicului demonstrații apreciate și au contribuit la succesul evenimentului.

Ediția din acest an a avut și o însemnătate aparte, marcând 100 de ani de la prima cursă comercială pe ruta București–Iași–Chișinău, un moment important în istoria aviației din România.

Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au transformat acest eveniment într-o adevărată sărbătoare a aviației. Ne revedem la următoarea ediție!


WhatsApp Image 2022-11-16 at 10.33.21.jpeg

16 Noiembrie 2022

Rezultate istorice la acrobație cu avionul

De Demo Aeroclub | In Competitii si demonstratii

În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...

WhatsApp Image 2024-04-17 at 19.43.45.jpeg

22 Aprilie 2024

Ziua Porților Deschise - Aeroportul Internațional "Delta Dunării" Tulcea

De Demo Aeroclub | In Competitii si demonstratii

Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...


Ultimele Articole

Toate Articolele

Linkuri Rapide

Categorii

Photostream

Newsletter

Inscrieti-va in newsletter pentru a primi constant ultimele noutati.