Aeroclubul României va participa, Sâmbătă 29 Iunie, începând cu orele 10:30 la evenimentul aeronautic Drobeta Fly In - Editia a XVII-a, organizat de către Aerodromul Drobeta, în parteneriat cu numeroase entități publice și private, precum și cu sprijinul Consiliului Judetean Mehedinti, al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Publicul spectator va avea ocazia să asiste la evoluții spectaculoase cu aparate de zbor dintre cele mai diverse, de la aeronave ultraușoare, până la avioane de acrobație și aeronave militare.
Aeroclubul României va bucura inimile iubitorilor de aviație cu evoluții solo și în formație ale celor mai performante aeronave de acrobație, Extra 330SC, purtate în zbor de către Șoimii României, precum și cu zborurile în formație ale celei mai noi și tinere echipe The Pelicans, care își va etala priceperea la bordul celor 3 aeronave ultraușoare motorizate ICP Savannah.
Elementul inedit al acestei ediții constă în prezența Forțelor Aeriene Române, care vor onora airshow-ul cu aeronave de tip C27 J Spartan, Antonov An-26, elicoptere IAR-330 Puma și, nu în ultimul rând, prin evoluția avionului IAR 99 Șoim al Centrului de Cercetare, Inovare și Încercări în Zbor Craiova.
Accesul este liber!
În perioada 11.11.2022 – 13.11.2022 Aeroclubul României a participat la ședința anuală a Comisiei Internaționale de Acrobație a FAI – Federația Aer...
Vineri, 26 aprilie, dăm startul demonstrațiilor aeriene din acest sezon! Pasionații de aviație mici și mari se vor bucura de prezența echipei de...
Sâmbătă, 31 august, Aeroportul Internațional "Aurel Vlaicu" va fi gazda celui...
În perioada recentă, echipa națională de planorism distanță a României a demonstrat încă o dată că aviația sportivă r...
În perioada 09 - 11 august, echipa feminină de parașutism a României a strălucit la Campionatul Mondial de Precizia A...
Lotul național de acrobație cu planorul obține încă o performanță remarcabilă la Campionatul Mondial de Acrobație cu ...