Planorism

Școală de planorism

 

Cursuri oferite de către Organizația de Pregătire Planor:

-    obținere licență de pilot planor SPL;

-    obținere calificare superioara de instructor planor;

-    obținere autorizare speciala de zbor acrobatic;

-    obținere calificare pentru metoda de lansare remorcaj automosor/ remorcaj avion;

 


Curs de pregătire pentru obţinerea licenţei de pilot planor SPL

Privilegii acordate licenţei SPL planor  sunt de a acţiona în calitate de pilot comandant pe orice planor

Cerinţele de admitere la curs:

-    vârsta minimă de 15 ani împliniţi pentru efectuarea cursului

-    vârsta minimă de 16 ani pentru obţinerea licenţei planor

-    deținerea unui certificat medical minim clasa 2 eliberată în conformitate cu partea MED

În ce constă cursul? Constă în două module, cursul de pregătire teoretică şi cel de pregătire practică.

1. Cursul teoretic constă în parcurgerea în minim 60 de ore a 9 materii, durata medie fiind de 4 săptămâni:

-    Legislație aeronautică și proceduri ATC

-    Performanțe umane

-    Meteorologie

-    Comunicații

-    Principiile zborului

-    Proceduri operaționale

-    Performanțe și planificarea zborului

-    Cunoașterea generală a aeronavei

-    Navigație

2. Modulul practic constă într-un program de pregătire în zbor care cuprinde un minim de 15 ore. După absolvirea cursului şi promovarea examenelor teoretice și practice cu AACR, se obţine licenţa SPL cu calificarea de clasă planor în conformitate cu reglementările în vigoare.

Unde se poate face cursul? Cursul este disponibil pe bază de contract (pentru cei cu vârsta peste 23 de ani) sau subvenționat ( pentru cei cu vârsta între 15-23 de ani) în următoarele locaţii: Baia Mare; Braşov; Bucureşti; Craiova, Cluj, Deva, Iași; Piteşti; Ploieşti; Suceava; Tîrgu Mureș.

Când se poate începe cursul? Din motive organizatorice cursurile teoretice încep în lunile februarie, mai și august, iar pregătirea practică în perioada martie-noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice și starea pistelor înierbate.

Costul cursului?

  • 60 ore de teorie                                 (4 EURO/oră)                          240 EURO
  • minim 15 ore zbor                             (76 EURO/oră)                      1140 EURO
  • minim 71 lansări automosor              (5 EURO/lansare)                   355 EURO

PREȚ MINIM( în funcție de tipul de remorcaj)    1735 EURO

Vă aşteptăm la zbor!

 


Curs de pregătire pentru obţinerea certificatului de instructor planor FI

Privilegii acordate certificatului de instructor planor FI sunt de a asigura instruire practică pe planoare

Cerinţele de admitere la curs:

-    vârsta minimă de 18 ani împliniţi pentru efectuarea cursului

-    deținerea unui certificat medical minim clasa 2 eliberată în conformitate cu partea MED

-    deținerea unui Certificat General Operator Radiotelefonist

-    alte cerințe descrise în regulamentul european 1178 / 2011 și Manualul de Instruire al organizației de pregătire.

În ce constă cursul? Constă în două module, cursul de pregătire teoretică şi cel de pregătire practică.

1. Cursul teoretic constă în parcurgerea în minim 55 de ore a 7 materii, durata medie fiind de 2 luni:

-    Procesul de învățare

-    Procesul de predare

-    Conceptele pregătirii

-    Tehnici de instruire aplicată

-    Evaluarea și testarea cursanților

-    Derularea programului de pregătire

-    Performanțe și limitări umane relevante în procesul de intstruire în zbor

-    Riscuri implicate în simularea cedării sistemelor și funcționării defectuase în timpul zborului

-    Administrarea pregătirii

2. Modulul practic constă într-un program de pregătire în zbor care cuprinde un minim de 6h și 15 minute. După absolvirea cursului şi absolvirii examenului practic cu AACR se obţine calificarea superioară de instructor planor în conformitate cu reglementările în vigoare.

Unde se poate face cursul? Cursul este organizat în funcție de cererile primite în următoarele locaţii: Baia Mare; Braşov; Bucureşti; Craiova, Cluj, Deva, Iași; Piteşti; Ploieşti; Suceava; Tîrgu Mureș.

Când se poate începe cursul? Cursurile teoretice pot începe când există minim 3 solicitanți, pregătirea practică în perioada martie-noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice și starea pistelor înierbate.

Costul cursului?

  • 55 ore de teorie                                 (4 EURO/oră)                         220 EURO
  • minim 6 ore 15 minute zbor              (76 EURO/oră)                        475 EURO
  • minim 11 lansări avion (aprox 1 oră zbor avion)                               213 EURO
  • minim 36 lansări automosor              (5 EURO/oră)                          180 EURO

TOTAL         1080 EURO

Vă aşteptăm la zbor!

 


Curs de pregătire a piloților planor în vederea obţinerii calificării suplimentare de zbor acrobatic

Privilegii acordate califiării suplimentare de zbor acrobatic: sunt de a efectua ca pilot comandant planor zboruri de acrobație elementară.

Cerinţele de admitere la curs:

-    vârsta minimă de 18 ani la începerea cursului

-    deținerea unui certificat medical minim clasa 2 eliberată în conformitate cu partea MED

-    deținerea unui Certificat General Operator Radiotelefonist

-    să dețină licentă planor SPL

-    copie după cartea de identitate

În ce constă cursul? Constă în două module, cursul de pregătire teoretică şi cel de pregătire practică.

1. Cursul teoretic pentru obținere constă în parcurgerea în minim 11 ore de teorie, durata medie fiind de 2 zile:

2. Modulul practic pentru obținere constă într-un program de pregătire în zbor care cuprinde un minim 18 zboruri. După absolvirea cursului se obţine calificarea suplimentară de zbor acrobatic

Unde se poate face cursul? Cursul este disponibil în următoarele locaţii: Baia Mare; Braşov; Bucureşti; Craiova, Cluj, Deva, Iași; Piteşti; Ploieşti; Suceava; Tîrgu Mureș.

Când se poate începe cursul? Perioada de desfășurare poate varia de la caz la caz în funcție de programul de lucru al aerodromurilor și funcție de condițiile meteorologice.

Costul cursului?

  • 4 ore de teorie                           (4 EURO/oră)                                         16 EURO
  • minim 3 ore zbor                     (76 EURO/oră)                                       228 EURO
  • minim 12 lansări la avion (aprox 2 ore zbor avion) (213 EURO/oră)     426 EURO

TOTAL         670 EURO

Vă aşteptăm la zbor!

 


Curs de pregătire pentru obţinerea calificării pentru metoda de lansare automosor/remorcaj avion

Privilegii acordate calificării pentru metoda de lansare: sunt de a executa ca pilot planoare, lansări în remorcaj de automosor sau în remorcaj de avion.

Cerinţele de admitere la curs:

-    deținerea unei licențe de pilot planor și a calificării de clasă planor

-    deținerea unui certificat medical minim clasa 2 eliberată în conformitate cu partea MED

-    deținerea unui Certificat General Operator Radiotelefonist

 

În ce constă cursul? Constă în două module, cursul de pregătire teoretică şi cel de pregătire practică.

1. Cursul teoretic pentru obținere constă în parcurgerea în minim 4 ore de teorie, durata medie fiind de 1 zi:

- Performanțe de zbor și planificare zborului

- Proceduri operaționale

2. Modulul practic pentru obținere constă într-un program de pregătire în zbor care cuprinde un minim de 15 zboruri însumând , în cazul remorcajului de automosor, minim1 oră și 10 minute de zbor sau, în cazul remorcajului de avion, minim 2 ore și 20 minute de zbor. Cursul poate fi urmat pentru fiecare în parte dintre cele două variante de metoda de lansare, respectiv remorcaj automosor și remorcaj de avion, în vederea obținerii calificării corespunzătoare

Unde se poate face cursul? Cursul este disponibil în următoarele locaţii: Baia Mare; Braşov; Bucureşti; Craiova, Cluj, Deva, Iași; Piteşti; Ploieşti; Suceava; Tîrgu Mureș.

Când se poate începe cursul? Cursurile teoretice pot începe oricând la solicitare, pregătirea practică în perioada martie-noiembrie, în funcție de condițiile meteorologice și starea pistelor înierbate.

Costul cursului?

Pentru remorcajul de automosor

  • 4 ore de teorie                                             (4 EURO/oră)                          16 EURO
  • minim 1 oră 10 min (mosor)                      (76 EURO/oră)                          78 EURO
  • minm 13 lansări                                          (5 EURO/lansare)                    65 EURO

TOTAL           159 EURO

Pentru remorcajul de avion

  • 4 ore de teorie                                               (4 EURO/oră)                        16 EURO
  • minim 2 ore 20 min (avion)                         (76 EURO/oră)                         25 EURO
  • minm 13 lansări (aprox 1 oră zbor avion) (213 EURO/oră)                       213 EURO

TOTAL           254 EURO

Pentru cine nu deţine un Certificat General de Operator Radiotelefonist (necesară utilizării staţiilor radio de la bordul aeronavelor) se poate obţine tot în cadrul Aeroclubului României.