Stiri

COMUNICAT DE PRESA - Un nou rezultat foarte bun pentru parasutismul romanesc

14.06.2016

În perioada 10-12 iunie a avut loc la Rijeka, în Croaţia, etapa I a Parachute World Cup Series 2016.

Concursul s-a desfăşurat în condiţii meteorologice foarte dificile, iar România a obţinut, prin sportiva Aeroclubului României, Steliana Popa, locul III la categoria seniori - feminin.

Parachute World Cup Series este o competiţie de paraşutism - precizia aterizării, organizată sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care se desfăşoară în 6 etape care au loc în tot atâtea ţări pe parcursul unui an competiţional.

Steliana Popa este multiplă campioană naţională de juniori şi de seniori. Ea a terminat ediţia din anul trecut a Parachute World Cup Series ocupând locul II în clasamentul general.

Următoarea etapă a competiţiei va avea loc la Lesce, în Slovenia, în perioada 24 - 26 iunie 2016.

Aeroclubul României este instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, având 17 unităţi teritoriale în întreaga ţara, este unitate de pregătire şi perfecţionare a personalului aeronautic civil, precum şi structură sportivă de performanţă cu profil aeronautic. De asemenea, este organizaţie reparaţii şi întreţinere pentru anumite categorii de aeronave şi organizaţie de pregătire pentru obţinerea unor categorii de calificări aeronautice, având şi atribuţii în domeniul certificării / autorizării unor categorii de personal şi tehnică aeronautică.

PWC Rijeka - 2016