Stiri

COMUNICAT DE PRESA - Ploiesti Airshow 2017

12.05.2017

Aeroclubul României, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploieşti, organizează în data de 13.05.2017, începând cu ora 17.00, la Aeroclubul Teritorial "Gheorghe Bănciulescu" Ploieşti - Aerodrom Strejnicu, demonstraţia aeronautică Ploieşti Airshow 2017. În situaţia condiţiilor meteorologice nefavorabile, evenimentul va fi amânat pentru data de 14.05.2017, ora 11.00.

Programul va include acrobaţie aeriană cu avioane şi planoare, zboruri cu aeronave ultrauşoare motorizate, elicoptere, aeronave militare, balon cu aer cald, salturi cu paraşuta.

Vor participa:

- "Hawks of Romania" - formaţia de înaltă acrobaţie aeriană a Aeroclubului României ce evoluează cu avioane Extra 300;

- "White Wings" - formaţia de acrobaţie cu planorul a Aeroclubului României;

- "The Pelicans" - formaţia de zboruri demonstrative cu avioane ultrauşoare a Aeroclubului României;

- "Blue Wings" - echipa de paraşutism - lucru relativ pe cupolă a Aeroclubului României;

- Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă - cu avioane Cessna 172 şi elicoptere 

- INCAS - cu avioane BN 2 şi Beechcraft;

- "Iacării Acrobaţi"

- Forţele Aeriene Române - cu avioane YAK 52, IAR 99 Şoim şi elicopter IAR 330 Puma.

Accesul publicului va fi liber.

Evenimentul va fi precedat de concursul de zbor de regularitate şi precizia aterizării cu avioane şi avioane ultrauşoare Cupa Memorială "Gheorghe Militaru" organizat de Aeroclubul României împreună cu Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.

Duminică, 14.05.2017, doritorii vor putea efectua zboruri introductive contra cost cu avioane ultrauşoare şi cu avioane Zlin 142.

Aeroclubul României este instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, cu 15 unităţi teritoriale la nivelul întregii ţări, este unitate de pregătire şi perfecţionare a personalului aeronautic civil, precum şi structură sportivă de performanţă cu profil aeronautic. De asemenea, este organizaţie reparaţii şi întreţinere pentru anumite categorii de aeronave şi organizaţie de pregătire pentru obţinerea unor categorii de calificări aeronautice, având şi atribuţii în domeniul certificării / autorizării anumitor categorii de personal şi tehnică aeronautică.

Persoană de contact: Ovidiu Bîrsan, telefon 0746 370 710.

DIRECTOR GENERAL

 

George ROTARU

 

Fisier atasat.