Stiri

IN ATENTIA PILOTILOR ULM SI PLANOR

23.03.2016

Pentru a evita nerespectarea prevederilor OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, SECŢIUNEA a 3-a - „Accesul, circulaţia şi alte activităţi ce se desfăşoară în zona de frontieră şi punctele de trecere a frontierei de stat", art. 38, de către operatorii aerieni români care efectuează în zonele de frontieră ale spaţiului aerian al României operaţiuni care nu fac parte din categoria zborurilor desfăşurate pe căile aeriene alocate traficului aerian internaţional, vă aducem la cunoştinţă faptul că paragrafele (1) şi (2) ale articolului anterior menţionat stipulează următoarele:
(1) „Zborurile aeronavelor civile care execută operaţiuni aeriene în spaţiul aferent zonei de frontieră vor fi comunicate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de către operatorii aerieni care efectuează zborurile respective, cu cel puţin o oră înainte de decolare, cu precizarea tipului şi înmatriculării aeronavei, a itinerarului şi a orarului de zbor";
(2) „Zborurile având drept scop acordarea asistenţei medicale sau a ajutorului umanitar de urgenţă, efectuate în spaţiul aerian aferent zonei de frontieră, se comunică Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de către operatori aerieni care execută zborurile respective, înainte de decolare, cu precizarea tipului şi înmatriculării aeronavei, a itinerarului şi a orarului de zbor";
Menţionăm faptul că informările privind efectuarea zborurilor în zona de frontieră pot fi transmise Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră la numărul de fax 021/3121189 sau prin poşta electronică la adresa: cnc.pfr@igpf.ro.

 

DIRECTOR GENERAL

George ROTARU

 

Preluat din adresa Autorităţii Aeronautice Civile Române nr 7640/17.03.2016

 

Documentul atasat.