• De Bogdan Hrusca
  • In Informatii Publice
  • Postat la 12 Noiembrie 2019

Cantonament de acrobație cu planorul Aeroclubul Teritorial Deva 1.11-3.11.2019

În perioada 1.11-3.11.2019, la Aeroclubul Teritorial Deva, s-a desfășurat ultimul cantonament de acrobație cu planorul din acest an.

În cadrul cantonamentului s-a realizat un număr de 37 de zboruri cu cele 2 planoare însumându-se aproximativ 9 ore de zbor acrobatic.

S-au efectuat zboruri în dublă și în simplă comandă, executându-se figuri acrobatice precum și programe de acrobație sub atenta supraveghere a coordonatorului de lot Cristian IORGOV și a instructorului de zbor Lorand DAROCZI, care face parte și din Lotul Național de Acrobație cu Planorul.

Sportivii prezenți au dat dovadă de o bună însușire a celor învățate, urmând ca pregătirea lor să continue pentru perfecționarea programelor de acrobație și participarea la diverse competiții în anul următor.

În cadrul acestui cantonament au fost folosite următoarele aeronave:

  • Avion de tip Maule M-7;
  • Planor de tip MDM-1 FOX;
  • Planor de tip IAR-35 ACRO;

Începând cu anul 2019 Aeroclubul româniei a început demersurile pentru reînnoirea parcului de avioane pentru tractarea planoarelor astfel că tot în acest an s-au achiziționat 2 aeronave de tip Maule M-7.

Tot în acest an s-au achiziționat 2 planoare de acrobație de tip MDM-1 Fox care reprezintă pilonul principal al Echipei Naționale de Acrobație cu Planorul în participările la diverse competiții naționale, internaționale și mondiale.

De asemenea în acest an Aeroclubul României a organizat în cadrul Aeroclubului Teritorial Deva ediția cu numărul 22 a FAI WORLD GLIDER AEROBATIC CHAMPIONSHIP și a 10-a ediție a FAI WORLD ADVANCED GLIDER AEROBATIC CHAMPIONSHIP unde sportivul Octav ALEXAN  a obținut titlul de Vicecampion Mondial la clasa Advanced clasându-se pe locul 2 iar Echipa Națională de Acrobație cu Planorul a fost clasată pe locul 1 la echipe acestea fiind cele mai bune rezultate obținute vreodată de Aeroclubul României la competiții de nivel mondial.

Planorul de tip IAR-35 a fabricat în România în anii 1980 și reprezintă o punte de trecere importantă pentru piloții planoriști care prezintă potențial și disciplină în zborul acrobatic.

 

Alin Simion


05 Martie 2019

Redirecționare 2% din impozit catre Federația Aeronautică Română

De CAMO | In Informatii Publice

  Având în vedere că există posibilitatea de a sprijini Federația Aeronautică Română, ne ...

WhatsApp Image 2019-10-11 at 18.39.26.jpeg

14 Octombrie 2019

Cantonament Acrobație - Octombrie 2019

De Bogdan Hrusca | In Informatii Publice

În perioada 9 – 13 octombrie 2019, Aeroclubul României a organizat un Cantonament de Pregătire Teoretică și Practică la Sol și în Zbor, în cadrul A...


Ultimele Articole

  • Aero Expo Fest

    01 Septembrie 2021 / Stiri,

    Aeroclubul României împreună cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei vine în sprijinul tuturor celor care dezvolt...

  • Echipele medaliate ale României

    09 August 2021 / Concursuri,

    După o pauză de un an cauzată de pandemia globală, competițiile aeronautice au început să se desfășoare din nou. Aero...

  • Romanian National Championship

    19 Iulie 2021 / Concursuri,

    Campionatul National de Zbor de Distanta cu Planorul / Cupa Romaniei - RCC. Este o competitie de zbor de distanta ...

  • Turnul de parasutism Cluj

    23 Iunie 2021 / Stiri,

    În anul 1948 s-a înființat o secție de de parașutism în cadrul Federației Aeronautice Române. Conducerea acestei secț...

Toate Articolele

Linkuri Rapide

Categorii

Photostream

Newsletter

Inscrieti-va in newsletter pentru a primi constant ultimele noutati.